OFICIAL | Scandal imens la AC Milan! Un fost fotbalist legendar a fost dat afară, iar Ibrahimovic va pleca și el. Anunțul clubului și ce se întâmplă cu antrenorul Stefano Pioli

OFICIAL | Scandal imens la AC Milan! Un fost fotbalist legendar a fost dat afară, iar Ibrahimovic va pleca și el. Anunțul clubului și ce se întâmplă cu antrenorul Stefano Pioli
  • Publicat:
  • Actualizat:

AC Milan este departe de vremurile în care era la înălțime în Serie A, dar și în Europa. Fanii sunt tot mai nemulțumiți de modul în care a gestionat clubul, iar suporterii au mai primit o veste proastă, după îndepărtarea legendarului Zvonimir Boban, care ocupa funcția de director sportiv.

Dat afară după doar 9 luni, Boban a fost nemulțumit de faptul că la Milan va fi adus Ralf Ragnick, care ar urma să fie antrenor și director sportiv pe San Siro.

Ajuns la 51 de ani, croatul a fost de patru ori campion cu Milan, alături de care a câștigat de două ori Supercupa Europei, Liga Campionilor și Supercupa Europei.

Italienii au anunțat azi plecarea lui Boban, ținând să precizeze și că antrenorul Stefano Pioli va conduce echipa până la finalul sezonului. Alături de Boban ar urma să plece și Paolo Maldini, dar și suedezul Zlatan Ibrahimovic, nemulțumit și el de modul în care Ivan Gazidis, CEO-ul clubului, gestionează lucrurile.

„Credeam că Milan este un club unit, dar nu există un consens de interese. Pentru binele lui, ar trebui ca patronul să intervină imediat, să facă precizări clare asupra bugetului şi obiectivelor. În pofida reducerilor făcute, tot nu ştim ce limite avem! E complet lipsit de respect să nu fim informaţi că s-a luat legătura cu Rangnick!”, a fost declarația lui Boban, care i-a înfuriat la culme pe cei din conducere, fostul mare fotbalist fiind azi îndepărtat.

Milan, doar pe locul 7 în Serie A

AC Milan este doar pe locul 7 în campionatul Italiei, după ce a suferit 9 înfrângeri în 25 de etape.

Duminică, de la ora 16:00, pe San Siro se joacă AC Milan – Genoa, un meci amânat după epidemia serioasă de coronavirus din Italia. Numărul deceselor provocate de această infecție a ajuns la 233 și cel al îmbolnăvirilor la aproape 6.000.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
CANCAN.RO a aflat echipele care au părăsit realityshow-ul Antenei 1. Adio, Asia Express! Cuplul la care nu te așteptai
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Greșeala care ar fi dus la moartea jandarmului Răzvan Arnăut. Filmul tragediei de la Ochiuri!
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×